Trei argeșeni au fost reținuți, cercetați pentru furt calificat la Sibiu

Trei argeșeni au fost reținuți, cercetați pentru furt calificat

La data de 29 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, cu sprijinul colegilor Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Argeș, au desfășurat 5 percheziții domiciliare pe raza municipiului Pitești, jud. Argeș, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Trei bărbați, în vârstă de 30, 32, respectiv 39 de ani, toți din județul Argeș, au fost reținuți.

În fapt, cei trei argeșeni sunt bănuiți că, la data de 12 februarie a.c., în jurul orei 03,30, ar fi pătruns prin efracție în sediul unei societăți comerciale din municipiul Sibiu, pe Șoseaua Alba Iulia, de unde ar fi sustras un seif în care se afla suma de 6.200 de lei.

În urma activităților de investigație desfășurate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, cei trei presupuși autori ai faptei au fost identificați, iar la data de 29 iulie a.c., aceștia au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Acțiunile de documentare a activității infracționale a persoanelor în cauză continuă la nivelul SIC Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *