Trei cetățeni din Maroc şi Algeria, depistaţi la frontiera de vest

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici, judeţul Arad, au depistat trei cetăţeni străini, din Maroc şi Algeria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în vestul Europei.

În data de 07.03.2020, în jurul orei 21.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici – I.T.P.F. Oradea au observat, în zona de responsabilitate, trei persoane care se deplasau pe jos, la adăpostul vegetaţiei, spre frontiera cu Ungaria.

Acestea au fost depistate la aproximativ 400 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, fiind reţinute şi conduse la sediul Sectorului P.F. Curtici, pentru cercetări.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din trei bărbaţi, doi cetăţeni din Maroc şi un cetăţean din Algeria, având vârste cuprinse între 34 şi 37 ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor trei persoane, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *