TURĂ ÎN NATURĂ i-a scris lui Adrian Bibu!

TURĂ ÎN NATURĂ i-a scris lui Adrian Bibu!

 

Campania “Fii Primarul Sibiului!” inițiată pe platforma “Sibibu – Sibiul lui Adrian Bibu” continuă centralizarea recomandărilor sibienilor cu privire la viitorul orașului lor. După prima săptămână de la îndemnul “Scrie-i lui Adrian Bibu”, în căsuța de mail a organizatorilor au ajuns 217 mesaje. Lor li s-au adăugat deja multe altele, între care cel al Asociației <TURĂ ÎN NATURĂ> care a transmis candidatului la Primăria Sibiu ideile membrilor săi cu privire la infrastructura pentru sport și timp liber.

 

“Numărul mare de mesaje, precum și calitatea lor, îmi arată încă o dată  cât de mulți suntem cei care iubim acest oraș “ – Adrian Bibu, candidat la primărie din partea PNL.

 

Reprezentanții <TURĂ ÎN NATURĂ> militează pentru promovarea folosirii bicicletei și implicit în favoarea dezvoltării de facilități în acest domeniu.

 

<Tură în natură> propune:

 

*Prioritizarea deplasării cu bicicleta și a transportului în comun în detrimentul deplasării cu mașina personală în orașul Sibiu, atât ca și modalitate de luptă împotriva poluării tot mai crescute din orașul nostru, precum și ca modalitate de prevenire a problemelor de sănătate publică;

*Crearea în cadrul Primăriei Sibiu a unui departament special dedicat Infrastructurii pentru biciclete;

  • Proiectarea pistelor de biciclete ca o rețea care să lege cartierele orașului de zona centrală precum și cartierele între ele;

  • Reproiectarea pistelor de biciclete actuale prin delimitarea lor cu elemente de siguranță (bordură, stâlpi, etc.) față de banda de rulare și parcările pentru mașini;

  • Aducerea gurilor de canal de pe pistele de biciclete la nivelul asfaltului sau scoaterea lor în afara acestora;

  • Curățarea nisipului, noroiului, gunoaielor dar și a elementelor vegetale care mărginesc pistele de biciclete;

  • Construirea de facilități pentru fluidizarea deplasării cu bicicleta, precum treceri subterane sau supraterane pentru biciclete la intersecții;

  • Mutarea pistei de biciclete din Parcul Sub Arini de pe aleea pietonală în partea de jos a parcului (de-a lungul pârâului Trinkbach) și amenajarea aferentă a noii piste;

  • Modificarea sensurilor giratorii prin crearea unor insule pe pistele de biciclete pentru protejarea bicicliștilor;

  • Construirea de piste de biciclete care să traverseze toate podurile din Sibiu;

  • Reproiectarea unor bulevarde mari ale Sibiului astfel încât să fie construite de-a lungul lor piste pentru biciclete cu dublu sens (de exemplu Calea Dumbrăvii, Blvd. General Vasile Milea, etc.);

*Identificarea de zone unde să se implementeze sistemul ”space sharing” aplicat în multe orașe din Uniunea Europeană prin care bicicliștii și pietonii au prioritate iar mașinile sunt ”invitați”;

  • Realizarea unor zone de calmare a traficului auto, care determină reducerea vitezei autovehiculelor, cât și traversarea străzii de către bicicliști în siguranță;

  • Montarea de parcări de biciclete sigure în tot orașul Sibiu;

  • Inițierea unui sistem bike-sharing în orașul Sibiu după modelul altor orașe din România (Timișoara, Arad, Cluj);

  • Montarea de săgeți indicatoare și panouri informative pentru bicicliști în tot orașul Sibiu care să indice direcțiile către principalele puncte de interes din oraș, cartierele orașului precum și principalele ieșiri din oraș spre localitățile înconjurătoare și obiectivele turistice de interes;

  • Amenajarea în orașul Sibiu a unor facilități pentru bicicliști: stații de reparat biciclete, pompe de umflat roțile;

  • Identificarea unor străzi din Sibiu unde să fie permis accesul pe sens interzis pentru bicicliști, după modelul unor țări vestice;

  • Amenajarea de către Primărie a unor spații educative pentru tinerii bicicliști, care să cuprindă semafoare, treceri de pietoni, semne de circulație etc. astfel încât aceștia să învețe cum să circule corect în trafic;

  • Deschiderea și transparența mai mare a Primăriei Sibiu către bicicliști prin invitarea reprezentanților lor la discuții pe proiecte și lucrări ale primăriei care vizează infrastructura pentru biciclete, inițierea unei liste de discuții pe site-ul Primăriei care să fie dedicată bicicliștilor, continuarea grupului de lucru ”Biciclist în Trafic” de către Primăria Sibiu și luarea în considerare a concluziilor reieșite în urma întâlnirilor acestuia;

  • Inițierea de către Primăria Sibiu a unor campanii de promovare a mersului pe bicicletă în rândul cetățenilor;

  • construirea de terenuri de sport gratuite în fiecare dintre cartierele sibiene care sa cuprindă piste de alergat cu tartan, terenuri de baschet, mese de ping-pong, etc. (vezi exemplul Clujului);

  • Construirea unui Aqua Park ;

  • Construirea unei Săli Polivalente cu o capacitate de 10.000 de locuri;

  • Construirea de parcuri pentru copii mai mari cu facilitate diverse pentru copii și covor de tartan pentru protecția copiilor ;

  • Amenajarea de zone de agrement cu trasee tematice, locuri de picnic si campinguri în zone de la marginea orașului (de ex. Campingul din Pădurea Dumbrava din spatele hotelului Hilton, Dealul Gușterița, etc.) ;

  • Identificarea de noi zone în orașul Sibiu unde sa fie amenajate parcuri, cu alei pentru plimbat, alergat si biciclete separate unele de altele,  locuri de joacă pentru copii sigure (cu covor de tartan), cu suprafețe cat mai mari plantate cu copaci;

  • plantarea de pomi sau introducerea de ghivece cu pomi în centrul orașului ;

  • plantarea de copaci de-a lungul principalelor artere din Sibiu.

 

Campania “FII PRIMARUL SIBIULUI!” a fost lansată în scopul de a  oferi o platformă de dialog despre viitorul orașului și va cuprinde atât mesajele sibienilor, cât și pe cele ale reprezentanților mediului de afaceri, universitar, ai ONG-urilor și ai altor organizații, mesaje ale  personalităților  publice locale din diferite domenii.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *