Un polițist de frontieră a refuzat 1.000 euro mită de la un cetățean român pentru a nu lua măsurile legale cu privire la doi sirieni
La sesizarea poliţiştilor de frontieră, ofițerii Direcției Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Giurgiu, sub directa coordonare şi îndrumare a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au prins în flagrant un cetățean român, şofer au unui autocar, care a oferit suma de 1.000 euro, cu titlu de mită, unui polițist de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, pentru a nu lua măsurile legale cu privire la doi cetăţeni sirieni descoperiţi ascunşi în mijlocul de transport
Azi, 18 august 2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat formalităţile de intrare în ţară pasagerilor dintr-un autocar ce aparţine unei firme de transport persoane care efectuează curse regulate pe ruta Grecia-Românie.
Cu ocazia formalităţilor, unul din poliţiştii de frontieră prezenţi la control a depistat, în spaţiul destinat odihnei şoferilor, două persoane de sex masculin.
Fiind întrebat despre prezenţa bărbaţilor, unul din cei doi şoferi ai autocarului a declarat faptul că persoanele sunt cetăţeni sirieni şi i-a oferit poliţistului de frontieră, cu titlu de mită, o sumă de bani pentru a nu lua măsurile legale şi pentru a permite continuarea călătoriei cetăţenilor ascunşi.
Imediat, au fost anunţaţi ofițerii Direcției Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Giurgiu, care, sub directa coordonare şi îndrumare a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au prins în flagrant pe şoferul mijlocului de transport care a oferit polițistului din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu suma de 1.000 euro.
În urma sesizării, s-a întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită și trafic de migranți.
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!