Vâlcea / Activitatea poliștilor din 10 iulie 2019

Bărbat depistat conducând un autoturism având dreptul de a conduce anulat

În seara zilei de 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berbești au oprit pentru control, pe raza comunei Alunu, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, bărbatul are dreptul de conduce anulat.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

 

Ordin de protecție provizoriu emis de polițIști

În noaptea de 10 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Băile Olănești au fost sesizați telefonic, de o femeie de 51 de ani, din oraș, cu privire la faptul că, a fost agresată fizic de soțul ei.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul de 40 de ani, ar fi lovit-o pe femeie în zona feței, provocându-i leziuni. Femeia nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.

Totodată, polițiştii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, bărbatul a fost evacuat din locuința comună, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 50 metri de persoana vătămată de locuința sa sau locul de muncă.

Ordinul de protecție provizorie emis de polițiști are aceeași putere ca, actul similar emis de judecători, iar încălcarea lui de către agresor constituie infracțiune, împotriva agresorului putând fi luate măsuri preventive.

În primele 6 luni ale anului, polițiștii vâlceni au emis 107 ordine de protecție provizorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *