Poliția Română și LIDL continuă să contribuie la educația rutieră a copiilor, prin campania națională ”Verde la educație pentru circulație”. Proiectul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani și constă în lecții interactive de educație rutieră, organizate simultan în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară.
În județul Vâlcea, activitățile se vor desfășura în parcările magazinelor LIDL, din municipiul Râmnicu Vâcea, bulevardul Dem Rădulescu, nr. 18 și municipiul Drăgășani, strada Tudor Vladimirescu, nr. 354, sâmbătă, 28 septembrie, începând cu ora 11.00.
„Verde la educație pentru circulație” este un proiect de tradiție, care își propune, an de an, să aducă în atenția copiilor și părinților siguranța rutieră. Obiectivul campaniei este de a forma un comportament rutier responsabil în rândul copiilor, prin învățarea și respectarea regulilor de circulație, pentru ca pe termen lung, numărul și gravitatea accidentelor rutiere în care sunt implicați și copii să fie reduse. În cadrul evenimentului anual, cei mici află de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte în drumul lor spre școală, locul de joacă sau către casă, prin lecții interactive.
Anul acesta proiectul va avea în plus o componentă de joc cu întrebări legate de cunoștințe generale despre circulația pe drumurile publice, activitate care se va numi ”Surpriză sau amendă?”
Pe un panou supradimensionat, care va fi instalat în parcarea magazinului Lidl, lângă covorașul deja cunoscut din edițiile anterioare, vor fi afișate 10 reguli de circulație.
Polițiștii prezenți la eveniment le vor explica succint părinților și copiilor detalii despre regulile înscrise pe panou și le vor răspunde la întrebări, pentru a învăța împreună.
După explicarea regulilor, polițistul va da start jocului ”Surpriză sau amendă?”.
Copii vor primi întrebări din regulile afișate, iar în situația în care aceștia vor răspunde corect la 3 întrebări, polițistul va ridica pancarta surpriză (cu sensul de felicitări, vei primi ceva dulce). Copii pot primi câte un kit cu dulciuri și cadouri tematice, puse la dispoziție de magazinul Lidl.
În situația în care copilul greșește polițistul va ridica pancarta amendă, le recomandă copiilor și părinților să mai exerseze regulile de pe panou și îi încurajează să revină pentru a răspunde corect la întrebări și pentru a primi o surpriză.
Polițiștii îi vor învăța pe copii cum să aibă singuri grijă de ei, în calitate de pietoni în trafic.
Vă așteptăm să ne vizitați.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!