Precipitațiile abundente din ultimele 24 de ore au produs viituri și inundații locale în 34 de localități din județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Constanța, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Sălaj și Suceava. Misiunile de înlăturare a efectelor produse de fenomenele hidrometeorologice s-au desfășurat neîncetat, pompierii intervenind în zonele afectate atât pentru evacuarea apei acumulate din 205 curți, 63 de subsoluri/beciuri și 40 de locuințe, cât și pentru a facilita scurgerea apei din gospodării, prin acțiuni de decolmatare a șanțurilor, rigolelor și podețelor.
Situații deosebite au fost înregistrate în județul Bihor, unde, din cauza nivelului crescut al apei, mai multe persoane s-au adăpostit în autoturism sau în podul casei. Astfel, în localitatea Vârciorog au fost salvați un adult care se afla pe stradă în momentul manifestării viiturii, precum și un copil aflat într-un autoturism, iar în localitatea Hotar trei persoane adăpostite în locuință au fost evacuate de pompieri.
Totodată, în localitatea Vișeu de Sus din județul Maramureș se acționează cu utilaje ale autorităților locale pentru refacerea carosabilului pe cele trei străzi distruse parțial de ape, accesul către 120 de gospodării realizându-se doar pietonal.
Drumurile afectate
De asemenea, din cauza apei acumulate și a aluviunilor depuse pe carosabil, circulația rutieră a fost temporar afectată pe 4 drumuri naționale (DN1/BH, DN 1F/SJ, DN 28/IS și DN 1F/SJ) și 1 drum județean (DJ 191D/SJ), iar pe 1 drum național (DN 24C/IS) circulația rutieră este întreruptă. Totodată, circulația feroviară este întreruptă pe secția de cale ferată 606 între localitățile Pașcani și Ruginoasa.
În Maramureș echipele de intervenție sunt la datorie
În această dimineață mai sunt în desfășurare intervenții pentru înlăturarea efectelor inundațiilor în județul Iași și Maramureș. Pompierii acționează cu motopompe pentru evacuarea apei din gospodăriile cetățenilor, dar și cu mijloace specifice pentru înlăturarea aluviunilor și materialelor rămase în urma scurgerii apelor.
Pentru dispunerea măsurilor de autoprotecție de către cetățeni, în județele care s-au aflat sub incidența avertizărilor de fenomene meteorologice imediate COD PORTOCALIU, au fost emise 16 mesaje de avertizare pentru populație prin sistemul RO-ALERT.
Având în vedere numărul mare de solicitări primite din partea cetățenilor, pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență, la nivelul județelor afectate au fost dispuse măsuri de suplimentare a efectivelor cu pompieri din turele libere sau au fost activate grupele operative.
Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în județele afectate a forțelor și mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situații de urgență.
https://www.youtube.com/watch?v=c11ARoWUXrU