Zidul cetății de pe bulevardul Corneliu Coposu intră în reparații

Primăria Sibiu a contractat în această săptămână lucrările de reparații la zidul cetății situat pe bulevardul Corneliu Coposu (inclusiv stâlpii porții de pe strada Gheorghe Lazăr și Bastionul Haller), precum și reparații la turnurile Archebuzierilor, Olarilor și Dulgherilor de pe strada Cetății.

“Continuăm să investim în patrimoniul istoric al orașului pentru a-i păstra valoarea și aspectul. Dacă ne referim doar la ultimii ani, am reușit reabilitarea imobilului din Piața Mică nr. 25, a imobilului istoric din Piața Mică nr. 22, am efectuat reparații la zidurile de fortificații de pe străzile Al. Odobescu, Pompeiu Onofreiu și Cetății, am avut o acțiune pentru repararea pavajului din piețele centrale și am reabilitat scările care duc spre strada Turnului.  De asemenea, sunt în curs lucrările de reabilitare a clădirii Băii Populare Sibiu, un imobil istoric deosebit de valoros, datând din 1904.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Termenul este  de 6 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor (19 septembrie).

Lucrări:

  • Zidăria degradată se va înlocui, utilizându-se materiale și mortare speciale
  • Se va reface coronamentul elementelor de fortificație din cărămidă.
  • Se va repara fațada zidului și a turnurilor cu respectarea materialelor impuse de normele și legislația în vigoare privind restaurarea monumentelor istorice
  • Se va amenaja ventilația și se vor rezolva eventualele infiltrații de apă
  • Se vor reface părțile degradate din piatră și grilajele metalice

La final, zidurile și turnurile vor fi puse în valoare de un sistem de iluminat arhitectural.

Contractul a fost semnat cu firma SC Euras SRL, având o valoare de 6,65 milioane lei.

 

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *