Ziua Internațională a Copiilor Victime ale Agresiunii

Ziua Internațională a Copiilor Victime ale Agresiunii

 

În anul 1982, membrii Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în cadrul sesiunii speciale de urgenţă în problema Palestinei, au adoptat Rezoluția ES-7/8 și au decis să marcheze, în fiecare an, ziua de 4 iunie ca Zi internaţională a copiilor victime ale agresiunii.

Acest lucru a semnalat începutul unui nou consens între statele membre, cu privire la necesitatea unei atenții speciale, a unei acțiuni de sensibilizare și a unui efort coordonat din partea comunității internaționale de a aborda vulnerabilitățile și încălcările drepturilor cu care se confruntă copiii din întreaga lume în situații de conflict.

Copiii au nevoie de pace și protecție, iar scopul acestei zilei este acela de a recunoaște durerea suferită  și a atrage atenția asupra impactului devastator al conflictelor armate asupra copiilor care devin victime ale abuzului fizic, mintal și emoțional.

Activitatea ONU se ghidează prin Convenția asupra Drepturilor Copilului din anul 1989,  tratatul internaţional cu cea mai rapidă şi mai largă ratificare a drepturilor omului din istorie și care include întreg spectrul drepturilor omului – civile, politice, economice, sociale și culturale cu scopul de a asigura dezvoltarea completă a potențialului copiilor într-o atmosfera de libertate, demnitate și justiție.

Convenția asupra Drepturilor Copilului a fost asumată de România în anul 1990, prin adoptarea Legii nr. 18 pentru ratificarea Convenției, iar prevederile ”Capitolului  IV  –  Protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat” din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004(republicată) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului afirmă angajamentul autorităților statului de a proteja drepturile copiilor  „dată fiind lipsa sa de maturitate fizică și intelectuală, copilul are nevoie de protecție și îngrijire speciale, inclusiv de o protecție juridică adecvată, atât înainte cât și după nașterea sa”.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *