Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

Anual, la 3 decembrie este marcată  Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Această zi a fost instituită în anul 1992 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este totodată o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Organizaţia Naţiunilor Unite a elaborat o strategie internaţională pentru a pune într-un cadru legislativ drepturile acestor persoane respectiv, Convenţia pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi care a fost ratificată de 153 ţări, printre care şi România, în anul 2010.

Persoanele cu dizabilități sunt parte a societății, dizabilitatea este doar un aspect de percepție, fiecare persoană poate să facă lucruri remarcabile.

De cele mai multe ori, defectele vizibile ale unui handicap pot conduce la discriminare, din partea societății, a persoanei în cauză și implicit la diminuarea libertății de expresie și de acțiune a acesteia. Deficiențele, dizabilitățile, pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive, sau chiar regresive.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba a cărei scop principal este de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, se străduiește să fie întotdeauna la dispoziție cu servicii specializate, oferite de profesioniști, astfel încât persoanele cu dizabilități să aibă posibilitatea de a trăi independent și de a se bucura pe deplin de toate aspectele vieții.

Integrarea și incluziunea persoanelor cu dizabilități sunt condiții ale respectării drepturilor fiecărui cetățean. Principiile fundamentale, care au schimbat realitățile din domeniul calității vieții, educației și integrării persoanelor cu dizabilități în viața socială au ca fundament drepturile omului.

Toţi oamenii se nasc liberi şi egali în demnitate şi drepturi, iar  persoanele cu dizabilităţi nu trebuie sa fie discriminate, ci să beneficieze de şanse egale. Pentru a putea atinge aceleaşi condiţii de trai ca şi ceilalţi cetăţeni, persoanele cu nevoi speciale au nevoie de mai mult sprijin din partea comunităţii, căci ignoranţa, discriminarea, preconcepţiile duc la izolare, la ridicarea unor bariere între persoanele cu dizabilităţi şi colectivitatea în care trăiesc.

Persoanele cu dizabilități sunt oameni care au nevoie de o îngrijire mai deosebită, mai atentă, dar mai ales au nevoie de recunoaşterea lor ca membrii cu drepturi depline în viaţa social-economică, iar această zi este un prilej de a ne reaminti că persoanele cu dizabilități sunt persoane cu trăiri și calități de excepție care merită prețuite și îmbrățișate cu brațele larg deschise.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *