Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 35 și 44 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.
Astfel, la data de 1 martie a.c., acestea au fost prinse în flagrant delict, pe autostrada A1, sensul de intrare în țară, la fostul punct de trecere a frontierei Nădlac II, în timp ce ar fi deținut și transportat peste 1 kilogram de canabis, procurat din Cehia și destinat comercializării pe teritoriul României.
Ulterior, au fost puse în aplicare de către polițiști două mandate de percheziție, în locuințele acestora fiind descoperite și ridicate alte cantități de canabis, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
La data de 2 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea celor două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Arad și al polițiștilor de frontieră din I.T.P.F. Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.Publicitate online
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!
