Video cum a născut ca un câine pe trotuar – România 2023!

Caz haulucinant la Spitalul din Urziceni județu Ialomița, unde o femeie nu ar fi fost primită în unitatea medicală din lipsă de locuri și a fost lăsată să nască ca un câine pe trotuar.

Romania Stat eșuat – Cum să naști în fața spitalului?

Tragicul eveniment a fost transmis pe rețelele de socializare unde femeia naște efectiv pe trotuar, asistată de doi angajați ai SAJ Ialomița.

Directorul și personalul incompetent mai sunt în funcție?

Bărbatul care a publicat imaginile susţine că femeia nu a fost primită în spital că nu erau  locuri disponibile şi că a venit prea târziu.

A fost dată afară din spital şi a născut în faţă spitalului pe trotuar! Groaznic!!!”, a mai scris bărbatul.

Postarea acestuia a fost deja distribuită de peste 1.500 de ori, iar sute de persoane au cerut intervenţia autorităţilor, fiind invocat Ministerul Sănătăţii, dar şi ministrul Alexandru Rafila.

 

Obișnuita ,,gargară” oferită de cei ce se scaldă în incompetență

Daniela Elena Ianus, managerul Spitalului Urziceni, a declarat pentru Știrile PRO TV că femeia gravidă s-a prezentat la Camera de Primiri Urgențe la ora 5 dimineața, adusă cu mașina de două rude.

Au spus că are dureri. Asistenta de la CPU i-a înregistrat și apoi a sunat la salvare, pentru că ei nu au linie de gardă pentru ginecologie. Rudele nu au dorit să aștepte ambulanța și au plecat plecat.

La poarta spitalului, gravida a început să nască. A venit ambulanța, iar membrii echipajului, în loc să o pună pe targă și să o ducă înapoi în spital, au moșit-o pe trotuar.

După ce a ieșit bebelușul, i-au urcat în salvare și i-au dus la Spitalul de Urgență Județean din Slobozia”, a afirmat managerul spitalului.

Alexandru Rafila cere demiterea managerului de spital

„Chiar dacă nu stă în puterea mea, consider că o demisie de onoare sau o demitere managerului acestei unități medicale de către primarul din Urziceni, ca urmare a acestui eveniment scandalos, eu cred că este și morală și potrivită”, a spus Rafila.

Dosar penal pentru abuz în serviciu

„La data de 31 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni s-au sesizat din oficiu, în urma imaginilor apărute în spaţiul public, privind o femeie care naşte în curtea unei unităţi medicale.

Faptele privesc săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către personalul medical”, a transmis, luni, IPJ Ialomiţa.

Ce putem spune, felicitări echipajului SAJ.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Sursa foto: DIGI 24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *