La data de 20.11.2025, lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție, Structura Centrală și Serviciile Județene Anticorupție Prahova și Dâmbovița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară (1 la domiciliul unui agent de poliție – șef al Postului de Poliție Chiojdeanca – IPJ Prahova, 1 la sediul Postului de Poliție Chiojdeanca, 1 la sediul unei societăți comerciale și 6 la domiciliile unor persoane fără calitate specială) și 2 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și dare de mită.
În fapt, polițistul ar fi primit de la mai multe persoane din localitatea unde își desfășoară activitatea diverse sume de bani, bunuri și alte foloase.
De asemenea, acesta a favorizat administratorul unei societăți comerciale din aceeași localitate, pentru a facilita comercializarea unor băuturi alcoolice pe care polițistul le producea în regim propriu.
Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și a instituit măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile cu privire la persoana în cauză.
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!
