Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 26 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Polițiștii l-au prins în flagrant delict, la data de 18 septembrie 2024, în municipiul Satu Mare, în timp ce ar fi vândut aproximativ 60 de grame de substanță cristalină 4-CMC, fiind pe lista de droguri de mare risc, pentru 2.500 de lei.
La data de 18 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore.
La data de 19 septembrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE