Acuzații deosebit de grave apar de la Apoldu de Jos din județul Sibiu unde, doi polițiști sunt acuzați că ar fi bătut doi inori, elevi ai școlii din localitate.
Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a reacționat oficial după apariția în spațiul public a informații conform cărora doi copii ar fi fost agresați fizic în sala de clasă a școlii din Apoldu de Jos.
Subiectul a fost adus în atenția opiniei publice de publicația „Ora de Sibiu”, care a relatat acuzațiile părinților privind comportamentul presupus abuziv al unor cadre din unitatea de învățământ.
Potrivit comunicatului transmis de Compartimentul Relații Publice al IPJ Sibiu, instituția a fost sesizată în data de 28 noiembrie, moment în care conducerea poliției județene a dispus demararea unor verificări urgente prin Compartimentul Control Intern.
Verificări în regim de urgență
IPJ Sibiu precizează că procesul de verificare se desfășoară în regim accelerat pentru a clarifica rapid circumstanțele evenimentului și posibilele abateri disciplinare ale polițiștilor implicați în gestionarea cazului.
„În funcție de rezultatul acestor verificări, vor fi dispuse măsurile legale în consecință”, arată reprezentanții instituției.
Conducerea Inspectoratului a stabilit ca verificările să fie finalizate într-un termen de maximum 7 zile, ceea ce înseamnă că primele concluzii și eventualele măsuri urmează să fie anunțate până la finalul acestei săptămâni.
Toleranță zero față de abuzuri
IPJ Sibiu reafirmă prin comunicatul transmis că are o politică de toleranță zero față de comportamentele care se abat de la normele ce reglementează activitatea polițienească.
„Asigurăm întreaga comunitate că orice sesizare de acest gen, de abatere din partea polițiștilor, este tratată cu maximă seriozitate și celeritate”, a transmis instituția.
O situație care ridică semne de întrebare
Acuzațiile apărute au stârnit reacții puternice în mediul online, părinții solicitând clarificări urgente și măsuri ferme în cazul în care acuzațiile se confirmă.
Deși detaliile exacte ale incidentului nu au fost făcute publice de autorități în această etapă, ancheta internă aflată în desfășurare ar urma să stabilească atât modul în care a fost gestionat cazul, cât și eventualele responsabilități ale polițiștilor implicați.
„Cei doi copii ai mei, în vârstă de 13 și 14 ani, au fost agresați de doi polițiști la școală. S-a întâmplat joi și, din ce am aflat de la ei, dar și de la alți copii bătuți, agenții au intrat în școală și i-au băgat rând pe rând într-o clasă. I-au bătut pentru că îi bănuiesc că ar fi dat o spargere în biserică.
Copiii nu știu nimic despre acel furt, dar i-au forțat să zică ceva. În clasa în care i-au băgat nu sunt camere de supraveghere, dar o să aflăm tot, fiindcă pe hol sunt camere și se poate verifica. Le-au dat cu pumnii în burtă, i-au lovit cu palma peste față, i-au tras de păr.
Copiii mei nu mi-au zis nimic, dar i-am văzut schimbați la față când au venit acasă.
Eu am aflat de la alt părinte, fiindcă și copilul lui a fost bătut. Abia apoi am sunat la poliție, am făcut plângere și am fost să dăm declarații”, a precizat unul dintre părinți, citează sursa www.oradesibiu.ro
Punctul de vedere al IPJ Sibiu:
Referitor la această situație, Compartimentul Relații Publice din cadrul IPJ Sibiu este abilitat să comunice următoarele:
Imediat ce instituția noastră a fost sesizată de către părinți cu privire la acest eveniment, respectiv la data de 28 noiembrie, conducerea unității a dipsus efectuarea de verificări, în regim urgent, prin Compartimentul Control Intern. În functie de rezultatul acestor verificari, vor fi dispuse masurile legale în consecință.
Conducerea unității a dispus finalizarea acestor verificări în termen de 7 zile, astfel că până la finalul acestei săptămâni vom avea primele concluzii, iar în funcție de rezultat, primele măsuri dispuse.
Reafirmăm poziția noastră de toleranță zero față de astfel de comportamente și asigurăm întreaga comunitate că orice sesizare de acest gen, de abatere din partea polițiștilor de la normele ce le reglementează activitatea, sunt tratate cu maximă seriozitate și celeritate.
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!
