Sală de sport și terenuri noi la Școala „Radu Selejan” din Sibiu

sală sport Școala Radu Selejan Sibiu

Primăria Sibiu continuă investițiile la unitățile de învățământ cu un proiect prin care va construi o sală de sport și vor fi amenajate terenuri de sport la Școala Gimnazială Radu Selejan, de pe str. Șoimului – cartier V. Aaron. Pentru realizarea acestei investiții, Primarul Astrid Fodor va propune spre aprobare Consiliului Local, în ședința din această lună, actualizarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici.

În anul 2021 am eficientizat energetic clădirea acestei școli cu fonduri europene nerambursabile. Prin această nouă investiție din bugetul local, în valoare de 14,43 milioane de lei, vom crea condiții mai bune pentru practicarea sportului la școală. După aprobarea bugetului local pentru 2026, vom iniția procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor. Reamintesc că pentru dezvoltarea infrastructurii sportive școlare, în ultimii ani Primăria Sibiu a mai construit 2 săli de sport, una la Școala Nicolae Iorga și una la Școala Regele Ferdinand și a amenajat terenuri de sport la Școala Regina Maria și la Liceul Tehnologic Terezianum. De asemenea, am modernizat și sala de sport de la Liceul O. Ghibu .” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)

sală sport Școala Radu Selejan Sibiu

Lucrările incluse în acest nou proiect pentru Școala Radu Selejan presupun:

  • Construirea unei săli de sport pe o suprafață de 1.000 mp, prin ridicarea unui corp nou de clădire, care va cuprinde pe lângă spațiu de joc și vestiare, dușuri, grupuri sanitare, o magazie și cabinetul profesorilor. Clădirea va fi eficientă energetic, iar în acest sens vor fi instalate 8 panouri solare, un sistem fotovoltaic complet echipat, un echipament de ventilare de acoperiș cu recuperator de căldură, alimentat cu 2 pompe de căldură montate pe învelitoare, zidărie exterioară cu termosistem de vată minerală bazaltică de 15 cm și tâmplărie cu geam termoizolant.

  • Amenajarea curții școlii și crearea unui teren de handbal/minifotbal în suprafață totală de 800 mp și a unui teren de baschet de aproximativ 440 mp. Este inclusă refacerea zonelor verzi în suprafață de 2.270 mp, unde se vor planta arbori ornamentali și se va instala mobilier urban, bănci și coșuri de gunoi.

📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie

💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.Publicitate online

 

📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.

ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice