Ziarul care ține cu românul

Festivalul Național de Muzică și Dans „Ecoul Pietrei Craiului” revine după doi ani de pauză, la Zărnești

Festivalul Național de Muzică și Dans „Ecoul Pietrei Craiului” aflat la cea de a IX-a ediție, se va desfășura în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, la Casa de Cultură a orașului Zărnești. Tineri talentați din toate colțurile țării își vor arăta talentul în cadrul festivalului-concurs, în atenția juriului și a publicului, live și online. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Artist pentru Artă, în parteneriat cu Primăria Orașului Zărnești, fiind inclus pe lista evenimentelor culturale care beneficiază de finanțare nerambursabilă.

Festivalul cuprinde patru secțiuni principale și o secțiune suplimentară. Secțiunea de muzică populară, muzică pop, secțiunea suplimentară, dar și secțiunea pentru dansuri tradiționale și moderne. Evenimentul își propune descoperirea și promovarea acestor soliști români, oferindu-le șansa de a evolua live pe scenă și de a obține titluri, distincții și premii.

Soprana Felicia Filip, Ozana Barabancea, Mihai Trăistariu, Veta Biriș, maestrul Cristian Mihăilescu, Anca Popuțoaia, Ciprian Cristolovean, Alexandra Săcărea și Florin Naciu – sunt cei 9 jurați care vor aprecia fiecare moment în parte și vor stabili clasamentul final al competiției muzicale. Juriul va fi divizat în comisii, în raport cu fiecare gen muzical.

Tinerii talentați din țară se pot înscrie, până pe 15 septembrie, prin completarea unui dosar digital de înscriere, pe pagina web a festivalului. Pentru condiții de participare și modalități de înscriere, tinerii talentați pot consulta regulamentul oficial pe pagina organizatorului, aici.

„Am inițiat acest festival pe vremea când aveam 16 ani. Încă de la început am avut susținerea Primăriei Zărnești și iată, am reușit împreună să transformăm acest festival într-o tradiție locală, dar cu Ecou național. La ultima ediție în anul 2019 au participat artiști din 25 de județe ale României. Muncim intens și acum pentru a avea, cel puțin, același succes ca în ediția anterioară!”, a transmis Dragoș Popa, Președinte fondator al festivalului.

​Evenimentul va fi transmis gratuit, live-online, pe canalele media ale organizatorului principal

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *