Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei
Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu,
au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu
rutier, cantitatea de 10.000 de kilograme de deșeuri din sticlă,
pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de transfer conform
prevederile legale în vigoare._
În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au
efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui
ansamblu rutier, condus de un șofer român în vârstă de 32 de ani.
Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri
din sticlă.
Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului
sus-menționat, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat
reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii
Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul
transporta cantitatea de 10.000 de kilograme deșeuri din sticlă.
Acestea erau încărcate din Grecia și aveau ca destinație, o
societate comercială situată pe teritoriul României, în județul
Călărași.
Pentru întreaga încărcătură transportată, șoferul automarfarului
a prezentat documentație de notificare pentru circulația
transfrontalieră care nu era completă.
În cauză, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului
pe teritoriul României pentru mijlocul de transport rutier.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!