Polițiștii Serviciului Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, împreună cu cei din orașul Călimănești, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe numele unui bărbat care este condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
La data de 28 martie a.c., polițiștii au dus la îndeplinire un mandat de executare pentru 11 luni de închisoare emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pe numele unui bărbat de 24 de ani, din orașul Călimănești, județul Vâlcea, acesta având de executat pedeapsa de 11 luni în închisoare.
În fapt, acesta a fost depistat de polițiști, în data de 08.10.2021, timp ce conducea un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
Bărbatul a fost condus în vederea încarcerării, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mioveni din județul Argeș,unde o sa îsi ispășească pedeapsa de 11 luni de închisoare.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
SURSA FOTO: https://stirileprotv.ro
FOTO CU CARACTER INFORMATIV