137 de cetăţeni străini depistați ascunși în ultimele 24 de ore

137 de cetățeni străini depistați ascunși în ultimele 24 de ore

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 137 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în cinci TIR-uri. Patru din cei cinci şoferi ai mijloacelor de transport marfă sunt cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar faţă de unul dintre ei a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, trei cetățeni turci, un bulgar și un ucrainean, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia, Bulgaria și România. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri (metal, profile de aluminiu, mase plastice, melamină, îndulcitori și granule din plastic) pentru societăți comerciale din Germania, Slovacia, Franța și Austria.

Unul dintre șoferi a adus la cunoștința polițiștilor de frontieră faptul că din semiremorcă se aud zgomote.

Astfel, în urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, în total, 137 de cetăţeni străini, doar într-un transport fiind descoperite 64 de persoane.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

SURSA FOTO: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *