a data de 04.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin au pus în aplicare 5 mandate, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și contrabandă cu țigarete.
În cauză, s-a reținut faptul că, în anul 2021, a fost constituit un grup infracţional organizat, format din cetățeni români și bulgari, care a acționat până în prezent, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile din tutun, pe raza mai multor localităţi din judeţele Caraș-Severin, Timiș, Dolj și Mehedinți.
Țigaretele contrafăcute au fost introduse în ţară din Bulgaria, fără a fi marcate, disimulate în autotrenuri și pentru securizarea transporturilor, membrii grupului au utilizat documente care atestau în mod nereal că marfa introdusă din Bulgaria consta în produse piscicole (fructe de mare). După introducerea pe teritoriul României, țigaretele erau depozitate şi distribuite pe ”piața neagră” în cantităţi en gros.
Autoturismele și autoutilitarele folosite pentru transportul mărfii, aparținând clienților grupării, aveau locuri special amenajate pentru disimularea țigaretelor de contrabandă.
În activitatea de cercetare, au fost realizate prinderi în flagrant și au fost efectuate percheziții domiciliare în urma cărora au fost confiscate aproximativ 14 milioane de țigarete provenite din contrabandă.
Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE