Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a
Frontierei Borș II, Vărșand și Nădlac II __au depistat, în
ultimele 24 de ore, cincisprezece cetăţeni din_ _Afganistan__ şi
Tunisia, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria,
ascunşi în trei automarfare__ sau pe jos._
În data de 08.02.2021, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a
Frontierei Borș II, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un
cetăţean polonez, în vârstă de 26 de ani, conducând un automarfar
marca Volvo și semiremorcă marca Krone, ambele înmatriculat în
Polonia. Şoferul transporta granule de magneziu, pe ruta
Grecia-Polonia.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au
efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, în urma
căruia au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, şase
persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de
frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cinci adulți
și un minor, cu vârste cuprinse între 15 şi 27 de ani, toți fiind
solicitanţi de azil în România.
Și poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a
Poliţiei de Frontieră Vărşand au efectuat controlul amănunţit
asupra a două ansambluri rutiere, conduse de un cetăţean grec şi un
român. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferii
transportau produse cosmetice şi lenjerii de pat pentru societăţi din
Cehia şi Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de
transport, în interiorul compartimentelor de marfă au fost
descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, opt cetăţeni
străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de
frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, 5 minori cu
vârste cuprinse între 9 şi 17 ani şi 3 tineri cu vârste cuprinse
între 21 şi 27 de ani.
În data de 08.02.2021, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră
din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac II au
observat în terminalul de ieşiri automarfare, la aproximativ 100 de
metri de linia de frontieră, o persoană care se deplasa pe jos spre
teritoriul Ungariei. Deoarece aceasta nu îşi justifica prezenţa în
zonă, a fost condusă la sediul punctului pentru efectuarea
verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că este un
cetăţean din Tunisia, în vârstă de 21 de ani.
_În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări
în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca
la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!