16 infracțiuni la regimul circulației

ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII
ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

În perioada 9 – 11 iulie a.c., polițiștii rutieri au constatat 16 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 36 de permise de conducere, au retras 15 certificate de înmatriculare și au aplicat 368 de sancțiuni contravenționale în valoare de 129.000 de lei.

Exemple semnificative:

Au încredințat autoturismele unor persoane care nu au dreptul de a conduce

La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 21,00, în municipiul Sibiu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Mihai Viteazu.

Cu această ocazie, s-a constatat că la volanul autoturismului se afla o tânără în vârstă de 17 ani, domiciliată în orașul Cisnădie, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în autovehicul, polițiștii au identificat și persoana care i-a încredințat tinerei autoturismul spre a fi condus pe drumurile publice. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani, domiciliat în localitatea Șelimbăr.

Având în vedere cele constatate, polițiștii au deschis două dosare de cercetare penală, unul pe numele tinerei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, al doilea pe numele tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare.

Cercetările în acest caz continuă la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu.

La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 21,30, la ieșirea din localitatea Benești, polițiștii au depistat o altă femeie aflată la volanul unui autoturism deși nu deține acest drept.

În vârstă de 34 de ani, din orașul Agnita, femeia era însoțită de către soț, în vârstă de 38 de ani, care i-a încredințat autoturismul pentru a exersa conducerea pe drumurile publice, în mașină aflându-se și o minoră în vârstă de aproximativ 2 ani.

Și în acest caz au fost deschise două dosare de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv încredințare.

Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita.

Furt, distrugere și conducere fără permis

În dimineața zilei de 5 iulie a.c., trei conducători auto din municipiul Mediaș au reclamat faptul că și-au găsit mașinile avariate în urma unui eveniment rutier petrecut cel mai probabil în noaptea de 4/5 iulie, cele trei autoturisme fiind parcate unul lângă altul, pe strada Sebeșului.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, la data de 11 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Mediaș au identificat presupusul conducător auto implicat în producerea evenimentului, stabilindu-se totodată faptul că, la data de 4 iulie a.c., în jurul orei 23,50, persoana în cauză, un localnic în vârstă de 17 ani, ar fi sustras o autoutilitară din incinta societății unde era angajat, autoutilitară pe care ar fi condus-o de pe Șoseaua Sibiului până pe strada Sebeșului, unde a intrat în coliziune cu cele trei autoturisme parcate. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, distrugere din culpă, respectiv conducere fără permis.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Pe moped, în ilegalitate

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 19,00, pe raza localității Marpod, polițiștii au oprit pentru control un moped condus de către un localnic în vârstă de 26 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar mopedul este neînregistrat.

De asemenea, testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceste condiții, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita.

Alcool la volan

Sâmbătă și duminică, pe drumurile din județ, polițiștii rutieri au depistat alți cinci șoferi ale căror testări alcoolscopice au indicat valori pozitive. În municipiul Mediaș, doi localnici în vârstă de 29 de ani (0,84 mg/l), respectiv 48 de ani (0,85 mg/l), pe DN 1, în afara orașului Avrig, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Vrancea (1,03 mg/l), în Agnita, o femeie în vârstă de 48 de ani (0,52 mg/l), iar în Sadu, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Cisnădie (0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Cei cinci conducători auto au fost însoțiți la unități medicale unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În fiecare caz s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *