DOI BĂRBAȚI BĂNUIȚI DE FURT DIN AUTOTURISM
– REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII CAPITALEI
Miercuri, 10 martie a.c., poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reținut doi bărbați, în vârstă de 43, respectiv 46 de ani, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt dintr-un autoturism parcat pe o stradă din sectorul 3, prejudiciul creat fiind estimat la 38.000 de lei.
La data de 26 septembrie 2020 un bărbat de 35 de ani a sesizat polițiștii Secției 12 cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din torpedoul autoturismului parcat pe o stradă din sectorul 3 suma de 38.000 de lei.
Din datele și probele administrate de polițiști a rezultat că fapta ar fi fost comisă de către doi bărbați cu preocupări de natură infracțională, aceștia deplasându-se în special în zonele unde funcționau instituții financiar – bancare ori case de schimb valutar sau case de amanet, supravegheau persoanele care efectuau tranzacții financiare, ulterior le urmăreau în trafic, iar în momentul în care aceste persoane parcau autoturismele, le bruiau semnalul sistemului de închidere centralizată, cu ajutorul unui dispozitiv confecționat artizanal și pătrundeau în interiorul mașinii, de unde sustrăgeau bunuri și /sau valori.
Bănuiții, ambii din județul Arad, se deplasau cu un autoturism, la diferite intervale de timp, pe raza municipiului București, unde rămâneau pentru câteva zile, timp în care supravegheau persoane care efectuau operațiuni financiare.
Din investigații a rezultat că cei doi, la data de 9 martie a.c., au încercat să comită două furturi prin modalitatea menționată, iar la data de 10 martie a.c. au părăsit municipiul București, aceștia fiind localizați și depistați pe raza municipiului Craiova, în urma controlului autovehiculului cu care se deplasau fiind identificate două dispozitive artizanale pentru bruierea semnalului închiderii centralizate a autoturismelor dar și alte bunuri de interes în cauză. Aceștia au fost conduși pentru audieri la sediul Secției 12 Poliție.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, cu cei în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentați magistraților.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!