29 de cetăţeni din Bangladesh, Afganistan, Pakistan și Myanmar opriţi la frontiera arădeană
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărşand, Nădlac I și Nădlac II – judeţul Arad au depistat douăzeci şi nouă de cetăţeni din Bangladesh, Afganistan, Pakistan și Myanmar care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare.
În data de 30.03.2021, în jurul orei 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii anvelope, pe ruta România-Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, cinsprezece cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt unsprezece cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, trei cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, și un cetățean din Myanmar, în vârstă de 17 ani.
De asemenea, la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac I și Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit pentru trei ansambluri rutiere conduse de un cetăţean turc, un cetățean bulgar şi un român, care transportau piese de mobilier, apă minerală și sodă caustică pentru diferite societăţi din Olanda, Polonia şi Italia.
În urma controlului efectuat asupra mijloacelor de transport au descoperit, în interiorul compartimentului de marfă, paisprezece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt treisprezece cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani și un cetățean din Pakistan în vârstă de 16 ani, solicitanți de azil pe teritoriul României.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!