La data de 04.02.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași și Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de trei inculpați și măsura controlului judiciar față de alți doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri risc și de mare risc.
În cauză s-a reținut faptul că, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au achiziționat cantități importante de droguri de risc și mare risc, pe care le-au comercializat pe piața ilicită din municipiul Iași şi la petrecerile cu profil tehno, obținând astfel importante beneficii materiale.
Pe parcursul cercetărilor, o parte dintre inculpați au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să comercializeze diferite cantități de droguri.
La data de 03.02.2021 și 04.02.2021, procurorii DIICOT – ST Iași și BT Vaslui împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, pe raza județului Iași, în urma cărora au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, droguri de risc (cannabis), droguri de mare risc (MDMA comprimate, amfetamină, ketamină), bani susceptibili a proveni din traficul de droguri, precum şi alte bunuri.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi, precum și al jandarmilor in cadrul I.J.J. Iaşi.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumţia de nevinovăție.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!