40 de cetățeni străini opriţi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărșand și Nădlac II și Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat niște cetăţeni străini din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare, respectiv pe jos.

 În data de 10.08.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România care se deplasa fără încărcătură pe ruta România – Ungaria.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 13 cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Iran, Siria și Irak, unii dintre aceștia solicitanți de azil, alții fiind intrați legal în România în baza documentelor personale.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean turc.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 12 cetăţeni sirieni, care intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera pentru a ajunge în state din vestul Europei.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini depistați.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO DE LA FATA LOCULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *