52 de cetățeni străini care incercau să treacă ilegal descoperiți

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat 52 de cetățeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, ascunși în două autoutilitare înmatriculate în România, fiind transportați de trei tineri din județul Argeș.

Cei trei cetățeni români au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În data de 22.03.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. Astfel, în jurul orei 01.00, în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Petea, polițiștii de frontieră au depistat două autoutilitare, înmatriculate în România.

Una dintre ele era condusă de un cetățean român în vârstă de 29 de ani, din județul Argeș, fiind însoțit de un concetățean în vârstă de 18 ani, din același județ. La solicitarea colegilor noștri, șoferul, care a declarat că transportă marfă spre Polonia, a deschis compartimentul de marfă al mașinii, în interiorul căruia se aflau 30 de cetățeni străini.

Cea de-a doua autoutilitară era condusă de un cetățean român în vârstă de 20 de ani, tot din județul Argeș, care a prezentat polițiștilor de frontieră documente conform cărora ar transporta marfă tot în Polonia. Însă nici în acest caz mașina nu era încărcată cu bunuri, în interior aflându-se 22 de cetățeni străini.

Dat fiind numărul mare de migrați, a fost nevoie de implicarea colegilor din subunitățile sătmărene ale Poliției de Frontieră pentru desfășurarea cercetărilor care se impun în astfel de cazuri.

Cei trei cetățeni români au declarat că pentru transportul migranţilor urmau să primească sume de bani cuprinse între 1.000 şi 3.000 euro.

Cei 52 de cetățeni străini sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale care se impun.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *