74 de percheziții într-un dosar de trafic de droguri

74 DE PERCHEZIȚII, ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Galați au efectuat 74 de percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, precum și operațiuni cu substanțe psihoactive.

Astăzi, 24 martie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au efectuat 74 de percheziții domiciliare, în județele Galați, Brăila și Dâmbovița, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc, precum și operațiuni cu substanțe psihoactive. Totodată, au fost puse în aplicare 165 de mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, pe parcursul ultimilor doi ani, persoanele bănuite de comiterea acestor infracțiuni ar fi comercializat în județele Galați, Brăila și Dâmbovița, droguri de risc și mare risc, precum și cocaină sintetică, substanțe provenite din afara teritoriului țării.

În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate droguri din categoria celor menționate mai sus și diverse sume de bani. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La acțiune au participat polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bacău și Prahova, inspectoratelor de poliție județene Galați și Brăila, luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *