Beiuș / 79 de sancțiuni aplicate de polițiștii bihoreni în cadrul unei ample acțiuni, în cadrul căreia au fost întocmite cinci dosare penale
Au fost confiscați valoric aproape 83 de metri cubi de lemne de foc, expediate fără documente legale, în valoare de peste 14.500 de lei.
În perioada 17 – 18 februarie a.c., polițiștii rutieri, de ordine publică, de investigații criminale și de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Beiuș, alături de polițiștii Serviciului de Ordine Publică, de cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, de polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat pe raza circumscripției judiciare Beiuș, împreună cu jandarmi și polițiști de frontieră, cu reprezentanți ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor și ai Gărzii Forestiere Oradea pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, a actelor ilicite de comerț, a delictelor silvice, pentru prevenirea și combaterea răspândirii noului coronavirus și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale.
În cadrul amplei acțiuni, în care au fost implicați 52 de polițiști bihoreni și reprezentanți ai unor instituții de aplicate a legii, au fost legitimate 264 de persoane, au fost verificate 127 de autovehicule, au fost verificate 29 de societăți comerciale și agenți de pază.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 36.310 lei, au fost reținute un certificat de înmatriculare și 2 permise de conducere și au fost constatate 5 infracțiuni.
De asemenea, au fost confiscați valoric 82,67 metri cubi de lemne de foc, de diverse specii, în valoare totală de 14.568,71 de lei.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 23 (8.110 lei) au fost pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier, alte 50 (19.000 de lei) au fost la Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, 2 sancțiuni (2.200 de lei) au fost aplicate potrivit prevederilor H.G. nr.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, o sancțiune (1.000 de lei) a fost aplicată conform prevederilor Legii nr. 333/2003, o sancțiune (5.000 de lei) a fost aplicată la Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, o sancțiune cu avertisment a fost aplicată conform prevederilor O.G. nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate și o sancțiune (1.000 de lei) a fost aplicată potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Exemple:
– Aproape 83 de metri cubi de lemne de foc expediate fără documente legale, în valoare de peste 14.500 de lei, confiscați valoric de polițiști, în acțiune comună.
Astfel, joi, 18 februarie a.c., în urma controlului efectuat la o societate comercială cu punct de lucru în comuna Ceica, județul Bihor, polițiștii de la delicte silvice împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Oradea au constatat că reprezentanții societății ar fi expediat, în perioada 1 ianuarie – 18 februarie a.c., 82,67 metri cubi de lemne de foc, de diverse specii, fără documente de proveniență legală.
Societatea comercială a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar cei 82,67 metri cubi de lemne de foc, diverse specii, în valoare de 14.568,71 de lei, au fost confiscați valoric.
*
– Sebiș / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea fără permis, un vehicul ATV neînmatriculat, sustras în scop de folosință.
Joi, 18 februarie a.c., la intersecția drumului județean 764/I cu drumul comunal 247, în localitatea bihoreană Sebiș, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au identificat un bărbat de 26 de ani, din comuna Drăgănești, județul Bihor, care, în timp ce conducea un vehicul de tip ATV, neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar, de un bărbat de 36 de ani, din comuna Drăgănești.
Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, bărbatul de 26 de ani este bănuit că ar fi sustras respectivul vehicul ATV din curtea unui imobil din localitatea bihoreană Sebiș.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis”, ,,punerea în mișcare a unui vehicul neînmatriculat” și ,,furt în scop de folosință”.
*
– Cercetați penal după ce au fost depistați în timp ce conduceau fără permis.
Joi, 18 februarie a.c., la ora 12.23, pe strada Republicii din localitatea bihoreană Nucet a fost depistat în trafic un localnic de 64 de ani, în timp ce conducea un motociclu, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.
Tot joi, 18 februarie a.c., pe drumul comunal 231, în localitatea bihoreană Finiș, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au depistat în trafic o localnică de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!