9 infracțiuni constatate, 47 de permise de conducere suspendate și 400 de sancțiuni contravenționale aplicate în acest weekend de către polițiștii rutieri. Obiectul acestor acțiuni: prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță în trafic.
Prevenirea accidentelor grave și a consecințelor acestora reprezintă în continuare unul dintre obiectivele prioritare în cadrul Inspectoratului. Polițiștii rutieri acționează permanent pentru reducerea riscului rutier, combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
În efortul susținut de reducere a accidentelor rutiere precum și a consecințelor acestora, prin activitățile preventive și de constatare, în perioada 18 – 20 martie a.c., poliţiștii rutieri din cadrul birourilor/formaţiunilor de profil au constatat 9 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 47 permise de conducere, din care cele mai multe (27 permise) pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi au aplicat 400 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 140.000 de lei.
Spre exemplu, la data de 19 martie a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control în trafic, pe str. Aurel Vlaicu din municipiu, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat. În momentul în care polițiștii au început să efectueze activitățile specifice de control, șoferul a demarat în trombă, iar polițiștii au pornit în urmărirea lui. Întrucât direcția acestuia de deplasare era spre municipiul Sibiu, a fost solicitat sprijinul echipajelor din teren, reușindu-se blocarea autoturismului de către echipajele de poliție pe DN 14, în localitatea Agârbiciu.
Conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, din județul Argeș, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la substanțe psihoactive. Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism. În cauză, au fost întocmite documentele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La data de 20 martie a.c., în jurul orei 19:17, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic, pe DN 7, în orașul Tălmaciu, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 22 de ani, domiciliat în Brăila. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!