ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI PE LINIA PREVENIRII ȘI COMBATERII DEPĂȘIRILOR NEREGULAMENTARE

Reţinut pentru ameninţare şi distrugere
Reţinut pentru ameninţare şi distrugere

77 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și 38 de premise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri, în urma unei acțiuni pentru reducerea victimizării prin accidente rutiere având drept cauză depășirile neregulamentare.

În perioada 16 – 18 aprilie a.c., polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Galați au desfășurat o acțiune, pe D.N. 25, în zonele cu risc rutier ridicat, pentru reducerea victimizării prin accidente în care conducătorii auto nu respectă regulile privind depășirea.

Cu această ocazie, polițiștii au constatat 77 de contravenții, aplicând tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare de 55 000 de lei, 42 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, și 35 pentru alte abateri la regimul rutier, prevăzute de O.U.G. 95/2002, republicată.

Totodată, au fost reținute,în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 38 de permise de conducere, dintre care 19 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 17 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, 1 pentru consum de alcool, 1 pentru neacordare prioritate vehicule.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *