ACȚIUNE PREVENTIVĂ CU EFECTIVE MĂRITE PENTRU COMBATEREA INFRACȚIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

În dimineața acestei zile, 22 aprilie, aproximativ 40 de politiști din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului, Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului Criminalistic și sprijiniți de jandarmi, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza localităților Petin și Hrip.

Activitățile au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură judiciara, în special a celor comise cu violență, precum și pentru depistarea persoanelor urmărite și a celor care încalcă măsurile de supraveghere judiciară.

Pe lângă activitățile specifice de legitimare/identificare de persoane, s-a urmărit respectarea legislației referitoare la normele de conviețuire socială, la regimul domiciului și de evidență a persoanelor, dar și prinderea unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, identificate anterior și amprentarea acestora.

Astfel, au fost legitimate peste 100 de persoane, 28 de autovehicule controlate și au fost aplicate în total 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2 940 de lei, fiind ridicat și un certificat de înmatriculare.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *