Actiuni ale polistilor din judetul Calarasi

Reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier
Reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier

Reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au reținut un bărbat care a condus un autoturism pe drumurile publice, deși nu avea permis și consumase alcool.

În ziua de 10 martie a.c., polițiștii au depistat strada Mircea Eliade, din municipiul Oltenița, județul Călărași, un tânăr în vârstă de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice, deși nu avea acest drept și consumase alcool.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul etilotest a prezentat o concentrație alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului.

Ulterior, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Dosar penal întocmit de polițiști pentru refuzul de prelevare a mostrelor biologice

Polițiștii rutieri desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.

În seara zilei de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au observat staționat în afara părții carosabile un autoturism marca Opel, iar la volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 48 de ani.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0.84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, cel în cauză a fost condus la spital, unde a  refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

***

POLIŢIŞTII ATRAG ATENŢIA

Conștientizați efectele consumului de alcool asupra organismului:

– scăderea percepției (în mod deosebit a percepției vizuale, prin reducerea dimensiunilor câmpului vizual) și a capacității de analiză (prin evaluarea incorectă a distanțelor și vitezelor de deplasare),

– instalarea unei stări de euforie și bravadă, care are drept urmare subestimarea pericolelor și riscurilor ce apar în trafic;

– scăderea concentrării și atenției (se instalează lipsa de vigilență);

– scăderea reflexelor și a vitezei de execuție a mișcărilor; de multe ori, pe un fond de oboseală, se instalează și o stare de somnolență foarte periculoasă.

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depus în penitenciar un bărbat condamnat la închisoare.

La data de 10 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale alături de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Chiselet, județul Călărași.

Acesta a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea de infracțiunii de ucidere din culpă.

Misiuni pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

În urma activităților desfășurate, la nivelul județului Călărași, echipele mixte au verificat 132 de societăți comerciale, 8 operatori economici, 2 operatori de transport persoane și 76 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri.

Totodată, au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020, în valoare de 4.500 de lei.

De asemenea, în vederea respectării măsurii de siguranță polițiștii au controlat 435 de mijloace de transport, 126 fiind mijloace de transport în comun și 996 de persoane, dintre care 181 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 815 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

Cercetat de polițiști în stare de reținere pentru conducere fără permis

În ziua de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Dragoș Vodă, județul Călărași, cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că la data de 10 martie a.c., în jurul orei 00.05, bărbatul a condus autoturismul marca Alfa Romeo, pe DN 3, iar între localitățile Vlad Țepeș și Vișini când a observat o autospecială de poliție a abandonat autoturismul cu cheile în contact și a fugit pe câmp împreună cu alte două persoane.

În jurul orei 03.34, acesta a apelat SNUAU 112 și a reclamat în mod eronat că i-a fost sustras autoturismul.

Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că acesta are permisul de conducere suspendat, iar la momentul testării avea o alcoolemie de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, art. 335 alin. (2) din Codul penal.

Ulterior, față de acesta a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași în vederea luării unei măsuri preventive.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *