Cercetări efectuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, într-un caz de conducere fără permis
La data de 7 martie a.c., în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au depistat pe un bărbat, în flagrant, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 7, pe raza localității Budacu de Jos.
Bărbatul, de 27 de ani, din Dumitrița, conducea un autoturism înmatriculat în Germania și a prezentat polițiștilor pentru control un permis care a fost emis de autoritățile din această țară. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că în România bărbatul dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice anulat din aprilie 2018.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Ordin de protecție emis de polițiști împotriva unui bărbat din Prundu Bârgăului
În după-masa de ieri, 7 martie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au intervenit ca urmare a unei sesizări de scandal. O femeie de 41 de ani a sesizat faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se afla la domiciliu, atât ea, cât și cei doi copii ai săi au fost amenințați cu acte de violență, de fostul soț, un bărbat de 43 de ani, din Prundu Bârgăului.
Împotriva bărbatului polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de amenințare. Polițiștii i-au pus în vedere bărbatului să respecte obligațiile impuse și monitorizează starea conflictuală.
1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat
În această dimineață, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în cadrul căruia efectuează cercetări.
În fapt, astăzi,în jurul orei 01.40, a fost oprit pentru control, pe Drumul Județean 172, în localitatea Josenii Bârgăului, un tânăr de 26 de ani, din Feldru, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotetst a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recolatate probe biologice în vederea stabilirii cu eaxctitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului efectuează cercetări pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Trei mandate de percheziție, puse în aplicare de polițiști. Un bărbat bănuit de tăinuire a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior plasat sub control judiciar
La data de 5 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa, Secției 3 Poliție Rurală Lechința şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bistriţa-Năsăud au efectuat 3 percheziţii domiciliare, pentru continuarea documentării activității infracționale într-un dosar penal de furt.
Perchezițiile au fost efectuate în localitățile Viile Tecii și Lechința, iar la locuința unui bărbat de 32 de ani, din Lechința, polițiștii au descoperit și recuperat mai multe bunuri, aparate elctrice și electrocasnice, care ar fi fost sustrase din locuințele mai multor persoane din Bistrița.
Bărbatul de 32 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi depozitat în vederea valorificării o parte din bunurile sustrase de alți patru tineri din Viile Tecii, deși ar fi știut faptul că sunt bunuri care provin din comiterea unor furturi.
La data de 6 martie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a bărbatului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. Măsura de supraveghere este pusă în aplicare de către polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare și cei ai Postului de Poliție Lechința, iar cercetările sunt continuate de polițiștii de la Investigații Criminale, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor implicați.
Două dosare penale, întocmite pentru infracțiuni la regimul rutier, de polițiștii năsăudeni
În seara de6 martie a.c., polițiștii din Năsăud l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 55 de ani, din Năsăud, care se afla la volanul unui autoturism. Bărbatul a fost depistat pe Bulevardul Grănicerilor și a fost testat de polițiști la fața locului cu etilotest, valoarea indicată fiind 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud, Compartimentul Rutier, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În aceeași seară, pe raza localității Tărpiu, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat un tânăr de 29 ani, din Coșbuc, în timp ce conducea un autoturism care avea autorizația de circulație expirată. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Drept urmare, a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Dosar penal pentru furt și distrugere
La data de 5 martie a.c., în urma unei sesizări, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru furt și distrugere și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sesizarea a fost făcută de către un bărbat de 45 de ani, din Năsăud, proprietar al unui apartament din Bistrița, pe care i l-ar fi închiriat unui bărbat de 31 de ani, din Viile Tecii. În momentul în care ar fi plecat din apartament, chiriașul ar fi distrus mai multe obiecte de mobilier și electrocasnice, iar dintr-o cameră ar fi sustras un televizor.
Valoarea prejudiciului estimat de proprierat se ridică la suma de 1500 lei. Polițiștii au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă în vedrea recuperării prejudiciului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt și distrugere.
Accident rutier cu pagube materiale, soldat și cu dosar penal cu alcoolemie
În după-masa de 5 martie a.c., în urma unei intervenții la un accident rutier soldat cu pagube materiale, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal pentru conducere cu alcoolemie.
Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 61 de ani, din localitatea Slătinița care, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, s-ar fi angajat neregulamentar în depășirea unui autoturism care era parcat pe sensul său de mers și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 56 de ani, din Unirea, din sens opus.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 61 de ani și negativ în cazul celuilalt. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Conducere cu alcoolemie, constatată de polițiștii Secției 5 în fragrant
La data de 6 martie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au depistat și oprit în trafic un autoturism care circula pe raza localității Agrieș din comuna Târlișua.
Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, dinAgrieș, conducea un autoturism pe Drumul Județean 171, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul etilotetst a fost de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-I fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosat penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!