La data de 06 aprilie 2021, în intervalul orar 18.00 – 20.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție au organizat și desfășurat o acțiune în vederea menținerii unui climat ordine și siguranță publică optim, precum și pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare, în contextul stării de alertă.
Astfel, polițiștii brașoveni, împreună cu reprezentanți ai Companiei Apa Brașov și reprezentanții care administrează Rezervația Tâmpa, au depistat în zona Dealul Melcilor, într-un spațiu, unde accesul este restricționat, respectiv în zona unui turn de apă, mai multe persoane, care au pătruns prin încălcarea normelor legale de acces.
Polițiștii au procedat la identificarea persoanelor în cauză, acestea fiind 9 tineri, cu vârste cuprinse între 15 – 17 ani.
Toate cele 9 persoane au fost sancționate contravențional, în prezența reprezentanților legali, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 Rep. pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cuantumul total al sancțiunilor contravenționale aplicate fiind de 2.250 lei.
De asemenea, în proximitatea aceleiași zone, polițiștii au identificat alte 8 persoane, care desfășurau o activitate, ce prezenta caracteristicile unui picnic.
În consecință, s-a procedat la legitimarea tuturor persoanelor, acestea fiind identificate ca fiind 8 tineri din municipiul Brașov, față de aceștia urmând a fi luate măsurile legale, ce se impun, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic.
Solicităm tuturor cetățenilor să respecte normele legale în vigoare!
Scopul tuturor activităților desfășurate de către polițiști nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege!
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!