În cursul acestei săptămâni, polițiștii sibieni din cadrul Biroului Siguranță Școlară și din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu au continuat acțiunile informativ – preventive pe linia prevenirii consumului de droguri în rândul tinerilor.
Polițiștii sibieni au continuat activitățile preventiv-informative în taberele organizate în localitățile Râul Sadului și Păltiniș, județul Sibiu, pe linia conștientizării pericolelor generate de traficul și consumul de droguri.
Ne întrebăm de multe ori ce poate determina un tânăr să consume droguri, într-o lume care pare să-i ofere absolut totul. Se pare că, tocmai acest lucru este de multe ori o motivaţie pentru a încerca ceva nou. În spatele fiecărei decizii de a consuma droguri se află o curiozitate, un motiv sau o întreagă poveste de viaţă.
Ceea ce însă mulţi tineri nu cunosc este faptul că alegerea de a consuma droguri poate avea un impact asupra vieţii lor în nenumărate feluri la care nu se aşteaptă.
Relaţiile cu prietenii şi familia, siguranţa personală, presiunea financiară, dependenţa şi depresia sunt doar câteva aspecte la care merită să cugetăm atunci când suntem în fața tentației de a consuma substanţe interzise.
-
Prietenii şi familia îşi vor pierde treptat însemnătatea pe care o au în viaţa ta, fiind cei care vor sta în calea consumului de droguri. Merită să pierzi aceste valori?
-
În momentul în care te afli sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei, eşti pus în situaţii în care siguranţa îţi este ameninţată şi eşti predispus să ţi se întâmple lucruri rele. Merită să rişti?
-
Atunci când eşti consumator de droguri, resursele financiare devin tot mai limitate. Cheltuieşti din ce în ce mai mulţi bani pentru a le procura şi nu mai faci faţă cheltuielilor zilnice. Te-ai gândit câţi bani ai putea economisi dacă nu ai consuma?
-
Dependenţa se va instala foarte rapid şi vei simţi că nu poţi funcţiona fără droguri, risipind timp şi energie pentru a face rost de ele. Merită să pierzi acest timp?
-
Aflat sub efectele consumului de droguri, vei face lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut. Poţi deveni violent faţă de cei dragi ţie sau poţi deveni o victimă a violenţei. Merită să-i răneşti?
-
După consum, poţi intra într-o stare de depresie, ca efect direct al consumului sau ca urmare a lucrurlor pe care le-ai experimentat în timpul consumului. Merită să treci prin starea asta?
-
Când te afli sub influenţa droghurilor, poţi deveni vitima unui accident sau poţi provoca chair tu unul. Merită să rişti?
Polițiștii sibieni și specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu te pot ajuta să înţelegi mai bine efectele consumului, prin testarea cu ochelarii simulatori, care induc efectele consumului de alcool, în versiunea de zi şi noapte, precum şi a consumului de droguri, în scopul prevenirii consumului de substanţe psihoactive.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE