101 participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, în ultimele 24 de ore.
Marți, 9 august a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au desfășurat ample acţiuni pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 101 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 50.233 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 63 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, au fost sancționați nouă bicicliști, opt sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, două sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, una pentru lipsa ITP, iar 18 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE