Percheziții și controale la deținători legali de arme, toate în scopul prevenirii infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor. Șapte infracțiuni constatate și nouă arme ridicate în vederea continuării cercetărilor
Ieri, 23 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul armelor și al delictelor. Totodată, acțiunile au avut drept scop documentarea activității infracționale în două cauze aflate în instrumentarea polițiștilor Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Astfel, au fost puse în aplicare 6 percheziții domiciliare și au fost efectuate 4 controale la deținători legali de arme și muniții, fiind vizați un număr de 12 persoane cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, din Bistrița-Năsăud.
Acțiunile au fost desfășurate în municipiul Bistrița și alte 6 localități rurale din județ, iar pentru neregulile constatate, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a 7 infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Au fost ridicate 7 arme letale cu destinația vânătoare și 2 arme neletale supuse autorizării, toate aflate în circuitul legal, însă despre care există indicii că ar fi fost utilizate la operațiuni ilegale.
Tot în cadrul acțiunilor desfășurate ieri, au fost constatate și aplicate două sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii 295/2004, iar ca măsură complementară a fost dispusă anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor letale pentru două persoane. De asemenea, polițiștii au mai aplicat 2 sancțiuni pentru nerespectarea Legii171/2010 și au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 6,8 metri cubi de material lemnos deținut ilegal.
La acțiunile desfășurate au participat polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică, Poliției Orașului Beclean și Secției 4 Poliție Rurală Beclean.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!