Acțiunile polițiștilor sibieni pentru siguranța în trafic

Medieșean cercetat penal pentru infracțiuni rutiere

În perioada 11 – 15 august a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au realizat acțiunile pe principalele drumuri din județ, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Polițiștii rutieri au folosit în acțiunile desfășurate aparatele radar dar și pe cele DrugTest.

În cadrul acțiunilor desfășurate, pentru abaterile constatate au fost aplicate 637 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 167.000 de lei.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicare pentru nerespectarea regulilor rutiere privind viteza de deplasare (318 sancțiuni), în 18 situații fiind aplicată și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

Au fost reținute 40 de permise de conducere, din care 4 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, și au fost retrase 31 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate și 7 infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală (Legea Anastasia) respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *