Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar ROCRIS a fost modernizat și actualizat.
Astfel că, încă de ieri, activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar a fost reluată la toate ghișeele organizate la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, respectiv la nivelul polițiilor municipale și orășenești.
Ca elemente de noutate precizăm că pentru eliberarea certificatului de cazierul judiciar nu mai este obligatorie completarea cererii, ci doar prezentarea actului de identitate polițistului de la ghișeu.
Iar începând de astăzi, 1 iulie a.c., certificatele de integritate comportamentală vor fi eliberare în aceleași condiții în care se eliberează certificatele de cazier judiciar, la toate subunitățile din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
Informații complete referitoare la programul de lucru al ghișeelor și condițiile de eliberare a certificatelor de cazier judiciar și/sau a certificatelor de integritate comportamentală găsiți accesând acest link
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!