Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere

Acțiuni de reducere a riscului rutier pe drumurile publice

La data de 27 iulie 2022, în jurul orei 00.30, un tânăr, în vârstă de 23 ani, care efectua o manevră de mers înapoi cu autovehiculul într-o parcare situată pe bulevardul Gării din municipiul Brașov, a lovit un alt autoturism, cel din urmă ricoșand într-un al treilea autovehicul.

Un brașovean a condus cu permisul reținut în timp ce era sub influența drogurilor

Polițiștii au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire a autovehiculului condus de către tânărul, în vârstă de 21 ani, acesta nerespectând indicațiile polițiștilor aflați în teren, continuându-și deplasarea, fiind oprit în scurt timp de către echipajul de poliție.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul are permisul de conducere reținut, neavând dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 27 iulie 2022, în jurul orei 10,00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 35 ani, din municipiul București care conducea un autoturism șoseaua Predeal din Stațiunea Râșnov, județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis THC-5.

În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Alt brașovean a fost prins beat la volan

În fapt la data de 27 iulie 2022, în jurul orei 16.35, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza municipiului Brașov.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 72 ani, care conducea un autovehicul pe strada Oltului din municipiul Brașov, a acroșat un autovehicul parcat, în urma producerii evenimentului rutier, rezultând doar pagube materiale. Ulterior, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, fiind depistat de către polițiști în parcarea unei societăți comerciale situată pe strada Crișului din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,00 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO REPREZENTATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *