Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov reamintește contribuabililor, faptul că prin intermediul serviciului electronic Spațiul Privat Virtual (SPV), canal de comunicare securizat în relaţia cu ANAF, pus la dispoziție gratuit, pot obține nemijlocit documente precum: adeverința de venit, cazierul fiscal, certificatul de atestare fiscală şi altele.
Documentele fiscale se pot solicita prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual, accesând secţiunea Solicitări/ Eliberare documente.
De asemenea, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual persoanele fizice (salariați) pot verifica modul în care angajatorii le declară contribuţiile sociale, accesând în Spaţiul Privat Virtual secţiunea Solicitări/Informaţii și selectând la Tip document, D112Contrib. După transmiterea cererilor, documentele solicitate se primesc în secţiunea Mesaje din SPV, în format PDF având ataşată semnătura electronică digitală calificată a Ministerului Finanțelor și se deschid accesând PDF-ul din coloana Descărcare document.
Important:
Ori de câte ori o instituţie sau autoritate publică trebuie să soluţioneze o cerere a unei persoane fizice sau juridice, iar pentru soluţionarea cererii legislaţia specifică prevede prezentarea unui certificat de atestare fiscală, a unei adeverinţe de venit sau a unui alt document cu privire la situaţia fiscală a persoanei în cauză, instituţia sau autoritatea publică are obligaţia să solicite certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau documentul respectiv utilizand sistemul informatic PatrimVen, pus la dispozitie de ANAF. În acest caz, persoana fizică sau juridică NU mai are obligaţia depunerii certificatului, adeverinţei sau documentului. (Temei legal- art. 69 – Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscală, cu modificările și completările ulterioare).
Recomandăm contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spațiul Privat Virtual, modalitate care permite obţinerea documentelor fiscale, depunerea declaraţiilor, situaţiilor financiare, la orice oră şi zi a săptămânii, evitarea deplasării şi aglomeraţiei de la ghişeu şi primirea unui feed-back rapid cu privire la validitatea depunerii şi transmiterii tuturor documentelor.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: