Adolescență în ilegalitate

La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 12,30, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Șteflești.

Cu această ocazie, polițiștii au constatat că la volanul autoturismului se afla un adolescent în vârstă de 15 ani, domiciliat în orașul Cisnădie.

De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism este unul fals, acesta aparținând unui alt autovehicul.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals.

Închisoare pentru conducere fără permis

La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 18,00, pe raza localității Sibiel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au depistat un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Alba, pe numele căruia Judecătoria Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1 an și 2 luni închisoare după ce a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Aiud.

Cercetat penal și reținut pentru furt calificat

La data de 7 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au reținut un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Jina, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În fapt, tânărul este bănuit că, în perioada 24.08 – 04.09, ar fi sustras 5 foarfece electrice pentru tuns animale din anexa gospodăriei unei vecine. Prejudiciul creat se ridică la suma de 5.000 de lei.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 7 septembrie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii tânărului pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *