Află cine este autorul furturilor repetate pe Bulevardul Victoriei din Sibiu

În cauza mediatizată recent în publicațiile locale de știri, având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat comise în mod repetat în zona Bulevardului Victoriei din municipiul Sibiu, procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul F.A.I., fără antecedente penale care să atragă starea de recidivă, aflat în stare de arest preventiv, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorul a reținut că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenție directă și la diferite intervale de timp:

la data de 14.12.2025, în jurul orei 03:23, în timpul nopții, mascat (având fața acoperită pentru îngreunarea identificării cu un material textil), prin efracție, respectiv prin spargerea geamului magazinului și după ce a scos din funcțiune sistemul de alarmă și de supraveghere prin oprirea intenționată a alimentării cu energie electrică a unei părți a clădirii, inculpatul F.A.I. a pătruns fără drept în incinta sediului profesional al unui magazin, situat în mun. Sibiu, bd. Victoriei, de unde a sustras suma de 735 lei și două telefoane mobile, bunuri pe care ulterior le-a scos din incinta unității și cu care a părăsit zona;

la data de 30.12.2025, în jurul orei 04:55, în timpul nopții, mascat (având fața acoperită pentru îngreunarea identificării cu un material textil), prin efracție, respectiv prin spargerea geamului restaurantului cu o tijă metalică, inculpatul F.A.I. a pătruns fără drept în incinta sediului profesional al restaurantului, situat în mun. Sibiu, bd. Victoriei, de unde a sustras prin efracție seiful încastrat în biroul administrativ, în interiorul căruia se afla suma de 2.220 lei, precum şi un card emis de o bancă, bunuri pe care ulterior le-a scos din incinta unității și cu care a părăsit zona.

Faptele descrise mai sus realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b), c), d), e) și alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (două acte materiale).

În prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul F.A.I. a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia.

Prin acordul de recunoaștere a vinovăției, s-a stabilit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani, precum și aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a se afla în municipiul Sibiu pentru perioada maximă de 5 ani.

Totodată, inculpatului i-au fost stabilite măsuri de supraveghere și obligații specifice, inclusiv prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pentru o perioada de 120 de zile.

Dosarul de urmărire penală, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției, a fost înaintat Judecătoriei Sibiu, solicitându-se, totodată, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Facem precizarea că această etapă procesuală reprezintă, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, finalizarea urmăririi penale, fără a aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, care își păstrează deplina aplicabilitate pe parcursul întregului proces penal.

📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie

💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.

📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.

ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice