Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut joi, 10 februarie 2022, o alocuțiune cu prilejul vizitei la Brigada Multinațională Sud-Est, Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, din Craiova, județul Dolj.
Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:
Domnule ministru,
Dragi militari,
Doamnelor și domnilor,
Îmi face plăcere să revin astăzi la Craiova și să fiu din nou alături de militarii Brigăzii Multinaționale Sud-Est, cea de-a doua unitate operațională a NATO înființată pe teritoriul țării noastre, după ce, în octombrie 2017, am vizitat această structură împreună cu Secretarul General al NATO, domnul Jens Stoltenberg.
Încă de la începutul primului meu mandat de Președinte al României, am fost direct implicat în efortul național pentru consolidarea prezenței aliate în România și în regiunea Mării Negre. Astfel, în urma eforturilor noastre intense și consecvente la nivel politico-diplomatic, pe care le-am coordonat personal îndeaproape, am reușit să obținem consacrarea la nivelul Alianței a realității că securitatea regiunii Mării Negre este parte integrantă și esențială a securității euroatlantice.
În plan concret, în ultimii 7 ani, acest efort se reflectă într-o serie de rezultate remarcabile din punct de vedere diplomatic și militar. În 2015, am înființat, la București, Unitatea NATO pentru Integrarea Forțelor și Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est, structuri care constituie o parte importantă a măsurilor de reasigurare, iar ulterior de descurajare și apărare pe Flancul Estic.
De altfel, după anexarea ilegală de către Rusia a Peninsulei Crimeea, am început un proces amplu și complex de adaptare politică și militară a NATO la un mediu de securitate marcat de noi provocări și de comportamentul tot mai agresiv al Rusiei în regiune. Iar România a fost profund angajată în aceste demersuri.
Am continuat prin înființarea aici, la Craiova, a Comandamentului Multinațional de Brigadă Sud-Est, ca rezultat al deciziei noastre comune și ferme, ca aliați, de a consolida apărarea pe Flancul Estic al NATO prin înființarea unei prezențe aliate avansate adaptate.
Această structură, la fel ca și cele menționate anterior, și Comandamentul Multinațional de Corp, recent înființat la Sibiu, reflectă hotărârea României, a aliaților și a NATO ca întreg de a lucra împreună, în solidaritate și deplină unitate, pentru a întări postura de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic, în regiunea Mării Negre și în spațiul euroatlantic în ansamblu.
În timpul relativ scurt de la constituirea acestor structuri NATO în România, am înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește creșterea capacității operaționale și interoperabilitatea forțelor României cu cele ale aliaților noștri.
Alianța Nord-Atlantică promovează și asigură apărarea colectivă a statelor membre și a cetățenilor lor, apără valorile democratice, facilitează cooperarea și consultarea între aliați pe probleme de apărare și securitate și previne conflictele, iar Brigada Multinațională Sud-Est este parte a acestor demersuri.
Iată de ce NATO reprezintă, fără niciun dubiu, cea mai solidă garanție de securitate pentru România, aspect deosebit de important, mai ales în condițiile acutizării riscurilor, amenințărilor și provocărilor la adresa securității europene.
În ceea ce ne privește, România își va îndeplini toate angajamentele asumate, contribuind astfel la statutul NATO de cea mai puternică și eficientă Alianță de apărare colectivă din istorie.
Evoluțiile actuale de securitate din vecinătatea noastră directă dovedesc, încă o dată, că măsurile luate de NATO sunt necesare, iar România, la rândul său, este hotărâtă să-și îndeplinească angajamentele asumate, conform deciziilor luate în cadrul Alianței. Din această perspectivă, rolul Brigăzii Multinaționale Sud-Est este cu atât mai important în asigurarea securității regiunii Mării Negre.
Deciziile recente luate de Statele Unite ale Americii și de Franța, care ne sunt aliați și parteneri strategici puternici, de a asigura o prezență militară concretă în România, reprezintă un semnal ferm de coerență și consistență a solidarității euroatlantice.
De asemenea, vreau să salut angajamentul solid și substanțial al Poloniei în țara noastră, încă de la constituirea acestei structuri multinaționale.
Trupele polone aflate efectiv în țara noastră, alături de trupele române aflate în Polonia reprezintă expresia concretă a parteneriatului strategic extrem de valoros între București și Varșovia.
România își va moderniza, în continuare, capabilitățile militare și va dezvolta structura de forțe, acordând o atenție deosebită unei tot mai bune instruiri a forțelor sale armate, inclusiv prin exerciții militare desfășurate în cadru aliat.
Angajamentul de a aloca cel puțin 2% din PIB pentru Apărare în perioada următoare rămâne neschimbat, ceea ce va conduce la creșterea continuă a capacității de apărare a țării noastre.
Atât prin eforturile proprii depuse în plan militar, cât și prin participarea aliaților noștri la structurile multinaționale constituite în ultimii ani pe teritoriul țării noastre, dăm consistență profilului României de pilon de stabilitate și securitate la nivel regional și ne adaptăm situațiilor în permanentă evoluție.
Totodată, suntem preocupați să consolidăm capacitatea de reacție și reziliența instituțiilor publice, dar și la nivelul întregii societăți, pe fondul intensificării provocărilor de securitate de toate tipurile și în toate mediile, în special a celor de tip hibrid.
În acest context, este deosebit de importantă o cooperare complementară întărită NATO-Uniunea Europeană în domeniul securității. Conjugarea eforturilor celor două organizații aduce, cu siguranță, valoare adăugată securității țării noastre și celei europene, desigur, cu evitarea oricăror duplicări și plecând de la rolul prioritar al Alianței în domeniul apărării.
Dragi militari,
Vă mulțumesc pentru efortul depus și pentru profesionalismul pe care îl dovediți în procesul de instruire, precum și în misiunile multinaționale la care participați!
Vă îndemn să vă pregătiți în continuare cu aceeași tenacitate și dăruire pentru nobila misiune de apărare a României și a spațiului euroatlantic.
Le mulțumesc, totodată, aliaților noștri din NATO care contribuie la structurile multinaționale aflate pe teritoriul României și, de asemenea, lansez invitația și pentru alte state aliate de a lua în considerare contribuții cu forțe naționale la aceste structuri.
Vă doresc tuturor sănătate și mult succes!
NU UITA!!!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:https://ziuaonline.com/reclame/embed/#?secret=mSCLm35Gxi
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!