Amenzi în valoare de peste 120.000 de lei aplicate de polițiști

Prevenirea accidentelor la nivel național de polițiști

În perioada 10-12 martie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlceat au continuat activitățile pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Acţiunea s-a desfăşurat pe principalele artere din județul Vâlcea și a vizat conducătorii auto care nu respectă regimul legal de viteză, efectuează depășiri neregulamentare, conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe cu efect psihoactiv, precum și pietonii care nu respectă regulile de circulație.

Polițiștii au controlat 977 de auto, au legitimat 1036 de persoane și au efectuat  335 de testări de alcool.

În această perioadă, acești polițiști au aplicat 545 de sancțiuni contavenționale, în valoare totală de aproximativ 124.000 de lei.

Ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut 83 de permise de conducere,  respectiv 7 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, 40 pentru nerespectarea regimului legal de viteza, 26 pentru depășiri neregulamentare și 10 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, polițiștii au reținut 24 de certificate de înmatriculare, fiind constatate și 4 infracțiuni tot la regimul rutier.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare și au ca scop informarea participanților la trafic cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație, în vederea reducerii accidentelor de circulație și a creșterii gradului de circulație rutieră.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *