Angajați ai Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău reținuți pentru luare de mită

Reținuți pentru evaziune fiscală - Peste 1000 de șoferi de ride-sharing angajați ileagl

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 februarie 2024, a inculpaților:

ALEXA DRAGOȘ-CONSTANTIN, șef al Serviciului Tehnic, Administrativ și Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, și

PRALEA DORU-ION, economist în cadrul aceleiași unități medicale, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită,

De asemenea în cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar față de un inculpat persoană fizică, om de afaceri, cercetat pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii februarie 2024, în contextul derulării unui contract de execuție privind efectuarea unor lucrări de întreținere și igienizare la subsolul și blocul alimentar din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, inculpații Alexa Dragoș-Constantin și Pralea Doru-Ion, în calitățile de mai sus, ar fi pretins de la omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suma de 20.000 lei, din care cei doi ar fi primit câte 1.000 euro, ce reprezenta o primă tranșă din banii pretinși inițial.

Sumele de bani ar fi fost pretinse și primite de inculpații Alexa Dragoș-Constantin și Pralea Doru-Ion pentru a favoriza interesele omului de afaceri în scopul încheierii unui act adițional la contractul menționat, semnării procesului verbal de recepție a lucrărilor cât și pentru achitarea cu celeritate a facturilor aferente serviciilor prestate.

În cursul urmăririi penale, prin ordonanța procurorilor s-a dispus măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale a întregii sume de bani ce a făcut obiectul infracțiunii de corupție.

Celor trei inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *