Asociația eLiberare este premiată pentru munca depusă în prevenirea traficului de persoane

Asociația eLiberare este premiată pentru munca depusă în prevenirea traficului de persoane

Traficul de copii și exploatarea sexuală a copiilor sunt în creștere în întreaga Europă. Criza generată de pandemia Covid-19 a agravat, în ultimul an, situația acestora și i-a făcut mult mai vulnerabili în fața diferitelor forme de abuz. Astăzi, organizația internațională Child10 anunță care sunt organizațiile din Europa care își unesc forțele pentru a combate traficul de persoane și exploatarea sexuală a fetelor. eLiberare este una din cele 10 organizații selectate din cele peste 90 de organizații nominalizare din 27 de țări din întreaga lume.

Abuzul implicit și sistematic asupra fetelor se întâmplă zilnic în toate contextele sociale din întreaga lume. eLiberare este una din cele 10 organizații premiate de către Child10 în 2021, pentru întregul efort depus pentru eradicarea tuturor formelor de exploatare și sclavie a fetelor din România. 

Conform raportului despre traficul de persoane, realizat de Națiunile Unite, fiecare a treia victimă a traficului de ființe umane este copil, iar 95% dintre totalul de victime ale traficului de persoane, care sunt exploatate sexual, sunt fete și femei. 

În 2021, eLiberare va face parte dintr-o rețea de acțiune, la nivel european, sub numele „Drepturile fetelor nu au preț”, care va reuni, sub umbrela Child 10, zece organizații și care vor lucra împreună pentru a îmbunătăți sistemul de protecție a fetelor care sunt traficate în Europa.

eLiberare este o organizație din România care se concentrează pe prevenirea traficului de persoane și a exploatării sexuale, având ca scop capacitarea și echiparea oamenilor pentru ca aceștia să prevină traficul de persoane în comunitățile lor. Prioritățile eLiberare sunt concentrate pe cinci direcții de acțiune: educație pentru prevenirea traficului de persoane – reducând astfel riscul de traficare, capacitarea profesioniștilor din diferite domenii – prin sesiuni de formare, asistență externalizată – pentru restaurarea și reintegrarea supraviețuitorilor în societate, advocacy strategic – pentru a contribui la o legislație mai bună, și evenimente de conștientizare în cadrul cărora persoanele vulnerabile sunt informate despre acest fenomen.

„eLiberare, având o abordare excepțională, a reușit să creeze schimbări durabile lucrând cu sistemul deja existent. Programele de prevenire și sesiunile de formare pentru profesioniștii din diferite domenii au avut un mare succes, datorită implicării tuturor sectoarelor societăți, pornind de la contextul local la politici publice, de la identificarea pe teren a nevoilor, la dezvoltarea de programe personalizate care pot fi implementate pe scară largă. Abordarea lor eficientă și sistemică este o sursă de inspirație pentru organizațiile din societatea civilă din întreaga Europă”, spune Jacob Flärdh, secretar general, Child10.

eLiberare va primi un grant de la partenerul principal al organizației Child10, Fundația „Îngrijirea copiilor” a Majestății Sale, Regina Silvia a Suediei, pentru a putea implementa programele de prevenire a traficului de persoane, precum și sprijin organizațional și individual, pentru a consolida, dezvolta și crea sustenabilitate în organizație.

„Traficul de persoane și exploatarea sexuală sunt niște probleme mult prea prezente în societatea românească. Anual, vârsta celor care ajung victime este din ce în ce mai scăzută, iar pandemia de CoVid19 a transformat Europa, și implicit România, în locații în care se produc materiale online de exploatare a copiilor. Prin programele desfășurate, eLiberare își propune nu doar să scadă vulnerabilitățile copiilor și ale tinerilor, ci și să îi implice în programe de prevenire, de la egal la egal. „Credem cu tărie că ceea ce îi diferențiază nu este vulnerabilitatea crescută, ci valoarea pe care o aduc în inițiativele de schimbare profundă a societății în care trăim”, declară Ioana Bauer, președintele eLiberare.

Ceremonia de desemnare a premiilor va avea loc într-un eveniment online la care va fi prezentă și Majestatea Sa, Regina Silvia a Suediei, și ministrul de externe al Suediei, Ann Linde. Evenimentul va fi transmis online, pe pagina de Facebook Child10 și pe websiteul child10.org, azi, 24 Februarie, de la ora 13.00-14.15, ora României.

Cele 10 organizații premiate de Child 10 în 2021: 

  • eLiberare, România 
  • ASTRA, Serbia
  • Ellencentret, Suedia
  • Footprint to Freedom, Olanda 
  • Iroko Onlus, Italia
  • Lightup International, Germania
  • MARTA Centre, Letonia 
  • Novahuset, Suedia
  • Novi Put, Bosnia-Herzegovina 
  • Vatra, Albania

Despre CHILD 10

Viziunea Child10 este o lume în care copiii să nu fie traficați și alte forme de exploatare sexuală a copiilor. Credem că schimbarea se realizează printr-o abordare holistică bazată pe drepturile copilului. Împreună cu organizațiile principale și alți actori din domeniu, dezvoltăm și pledăm pentru soluții puternice și durabile pentru a ne asigura că drepturile fiecărui copil sunt respectate, protejate și îndeplinite.

Pentru mai multe informații, vizitați Child10.org.

Mai multe despre eLiberare pe www.eliberare.com.

Persoana de contact: Ioana Bauer, președinte eLiberare,  Tel: 0745902699

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *