Polițiștii vă sfătuiesc să achiziționați produse doar de la distribuitori autorizați pentru că folosirea unor produse contrafăcute poate avea consecințe grave asupra sănătății dumneavoastră.
În după-masa de ieri, 20 aprilie a.c., polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu cei de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au depistat, în flagrant, pe raza muncipiului Bistrița, doi bărbați care ofereau spre vânzare, din portbagajul unui autoturism cu numere de Germania, mai multe produse susceptibile a fi contrafăcute.
Asupra celor doi au fost descoperite 8 parfumuri cu reprezentări grafice ce indicau mărci notorii , identice sau similare cu mărcile larg cunoscute în România și 9 seturi de cuțite de bucătărie care imitau mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, având în vederea prețul mic de vânzare și calitatea îndoielnică a ambalajelor, dar și locul de unde au fost achiziționate.
Cei doi, în vârstă de 41 și 24 de ani, ambii din Târgu-Mureș, au fost conduși la sediul Poliției, fiind întocmit dosar penal pentru infracțiunea de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Produsele, în valoare de 1300 de lei, au fost ridicate în vederea indisponibilizării și continuării cercetărilor.
Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare ieri
La data de20 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis deJudecătoria Bistrița,împotriva unui bistrițean.
Bărbatul în cauză este în vârstă de 51 de ani și a fost dus în penitenciar de polițiști, fiind condamnat la 3 aniși6lunide închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.Acesta a fost încarcerat în penitenciarul Bistrița.
Bănuit de comiterea a trei infracțiuni la regimul rutier, depistat în trafic, în flagrant, de polițiștii din Beclean
În seara de 20 aprilie a.c., în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean au depistat și oprit în trafic un bărbat de 40 de ani, din Chiraleș care conducea un moped neînregistrat.
Bărbatul a fost depistat pe Drumul Județean 151, prin localitatea Șirioara, iar în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că nu deține permis de conducere. Totodată, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!